După ridicarea controlului judiciar și a sechestrelor în dosarul Nordis, aflu acum că ancheta stagnează de aproape jumătate de an pentru că Ministerul Public, condus de procurorul general Alex Florența, nu a pus la dispoziția DIICOT fondurile necesare efectuării expertizelor. Jumătate de an pierdut, infractori care zâmbesc și păgubiți disperați. Așa se tergiversează dosarele penale, uneori până la prescripție. Dosarul acesta pare „forfecat” din ambele părți: dinspre Curtea de Apel București – unde s-a ridicat controlul judiciar, iar motivarea judecătoarei care a ridicat sechestrul este halucinantă, rescriind practic o parte din dreptul procesual penal – dar și dinspre conducerea Ministerului Public, care nu asigură resursele necesare pentru expertiza financiar-contabilă. Ce să mai creadă...










