Constănțenii vor vedea aranjamentele PSD-PNL. Miza este să scăpăm de Vergil Chițac la Constanța – INTERVIU

feb. 23, 2024 | Constanța

Cel mai tare se tem PSD și PNL de noi, de USR.

Preocuparea lor este să nu mai aibă USR primari în orașele unde are deja și să nu câștige primării în marile municipii, cum este și Constanța.

Primarul Vergil Chițac s-a trezit brusc din somn și a început să răspundă la întrebări, să iasă pe stradă, să dea interviuri, mimează că ascultă problemele constănțenilor, face orice să pară preocupat de oraș.

Vergil Chițac se teme foarte tare să nu piardă primăria în fața noastră, mai ales că știe că nu-i mai poate păcăli pe constănțeni că el „luptă” cu PSD. Lupta dintre PSD și PNL a fost de fațadă atâția ani, inclusiv la Constanța. PSD și PNL au lucrat și lucrează împreună în Consiliul local Constanța.

Îl vom vedea pe Vergil Chițac cum va ieși în următoarele săptămâni să dea orașul peste cap, să ne arate că face treabă. Va planta panseluțe, va pune gazon. Nu va avea însă cum să înlocuiască arborii sănătoși pe care i-a tăiat abuziv. Este suficient să mergi la pas prin Parcul de Gară să înțelegi dezastrul pe care îl lasă Vergil Chițac în urma lui.

Eu cred că toți constănțenii vor vedea asta și vor vedea aranjamentele PSD-PNL. Miza este să scăpăm de Vergil Chițac la Constanța. Adică, să scăpăm de PSD și PNL care au distrus orașul atâția ani.

Interviul pentru Ziua de Constanța poate fi urmărit aici.