Noutăți

Un pas important împotriva cămătăriei

Un pas important împotriva cămătăriei

Relativ recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie prin care s-a stabilit că, în cazurile de camătă, se poate confisca doar dobânda percepută, nu și sumele de bani împrumutate de cămătari. Această interpretare, devenită obligatorie, a creat o situație absurdă și favorabilă cămătarilor: aceștia își puteau recupera „principalul” chiar și după condamnare, ceea ce le reducea pierderile și diminua efectul descurajator al pedepsei. Cu alte cuvinte, camătarul putea ieși „în câștig” chiar și după ce justiția constata că a comis o infracțiune. Împreună cu colegul meu, deputatul Alexandru Dimitriu, şi alți colegi din USR am inițiat un proiect legislativ care corectează această problemă. Propunerea noastră a prevăzut ca, pe lângă dobânzile percepute ilegal, să fie supuse...

citește mai mult
Este important ca pe 9 iunie să veniți la vot în număr cât mai mare

Este important ca pe 9 iunie să veniți la vot în număr cât mai mare

Cele două partide politice bătrâne și prăfuite, care au dat țării și Constanței unii dintre cei mai corupți politicieni și care au pus monopol, atât pe România, cât și pe Constanța, nu își doresc altceva mai mult decât o prezență cât mai scăzută la urne. Strategia lor...

Deschidem Constanța pentru investitori!

Deschidem Constanța pentru investitori!

Ani întregi, orașul a stat pe loc, în timp ce alte zone importante din țară au mers înainte. Vom avea în Primăria Constanța o echipă dedicată, care se va ocupa de atragerea de investitori și de discuțiile legale cu aceștia. De-a lungul timpului, au venit investitori...

Două erori majore s-au adunat în Constanța

Două erori majore s-au adunat în Constanța

Prima: începerea unor șantiere mari deodată, care au paralizat orașul și care s-au întins prea mult și în timp. A doua: lipsa de supraveghere a lucrărilor, nimeni să nu fie interesat de cum se fac acestea, calitativ și ca durată. Două greșeli la fel de păcătoase...

Stelian Ion USR sigla
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.