Stelian Ion – Deputat de
Constanța
Viitor pentru Constanța
Constanța trebuie să ofere perspective de viitor familiilor, motive reale ca generațiile de tineri să rămână aici. Orașul a fost ținut pe loc vreme de prea mulți ani, administrațiile trecute și prezente servind doar interesele apropiaților de partid și rechinilor imobiliari.
După 30 de ani, este vital să transformăm Constanța într-un oraș european, modern, în care administrația publică nu pune piedici, ci ajută.
Este nevoie de investiții masive în educație: construirea de noi școli, grădinițe, creșe, terenuri de sport. Vom investi în cultură, teatre, muzee și istoria unică și bogată a cetății. Potențialul este imens. De asemenea, Constanța trebuie să fie un oraș în care mediul de afaceri și investitorii să fie atrași, nu ținuți la distanță sau goniți. În egală măsură, este nevoie de parcuri și spații verzi, locuri de parcare subterane și supraetajate și, bineînțeles, un transport în comun la nivel european. Toate aceste obiective sunt posibile dacă se dorește acest lucru. În alte orașe din țară s-a putut, deci se poate și la Constanța.
Constanța este acasă!
Constanța este orașul în care m-am născut, am crescut, orașul în care am învățat, am muncit și mi-am întemeiat familia. Constanța este casa mea, este acasă.
De Constanța mă leagă cele mai frumoase amintiri și vreau să devină, la un moment dat, un oraș modern, european, în care calitatea vieții este ridicată, iar oamenilor le place să trăiască. Am câștigat procese împotriva abuzurilor primăriei din Constanța puse la cale împreună cu rechinii imobiliari, am inițiat și am participat la proteste pentru salvarea spațiilor verzi din oraș. Și voi continua să mă lupt pentru a scoate Constanța de sub controlul politicienilor care vor să prăduiască acest oraș.
În urma semnalului de alarmă pe care l-am dat, primarul Vergil Chițac a retras proiectul prin care voia să direcționeze 100.000 de lei, bani publici, către persoane care nu au nicio legitimitate în UDTTMR
Comunitatea tătară din Constanța este foarte puternică și are oameni remarcabili. Mă bucur că frământările care au existat de-a lungul timpului la nivelul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) au fost depășite și situația s-a clarificat....
Sala Polivalentă este o oglindă perfectă a celor trei ani și jumătate de mandat marca Vergil Chițac. Incompetență, delăsare, minciună
Ce face un primar cu ZERO realizări? MINTE că a făcut și se laudă cu proiectele altora. După ce s-a lipit electoral de renovarea Cazinoului și a văzut că oamenii nu au mers pe fentă, constănțenii știind că proiectul nu îi aparține și că nu are merite pentru realizarea...
Minciunile la superlativ ale primarului Chițac
Constănțenii află acum de la primarul lor în funcție că a reușit să transforme „spectaculos infrastructura orașului” și că a făcut „pași uriași” pentru schimbarea la față a Constanței. Așa se vede, probabil, de la geamul vilei lui din Eforie, altă explicație nu are...



