Sunt întrebat ce voi face, odată ajuns primar, cu șantierele din Constanța.
În primul rând, trebuie trași de mânecă diriginții de șantier. Trebuie trași de mânecă acei supervizori care nu și-au făcut treaba. Supervizorii aveau ca sarcină să semnaleze deficiențele, să atenționeze când nu se respectă graficul lucrărilor. Ceea ce nu s-a întâmplat!
Tot dezastrul a fost posibil și pentru că primarul actual a închis ochii, nu l-a interesat mersul lucrărilor, a dus firme pe sprânceană, unele obscure, să deschidă șantiere în oraș. Vergil Chițac a acționat la mica înțelegere și Constanța a avut de suferit.
Apoi, trebuie aplicate sancțiuni. Vor fi penalizări acolo unde se trage de timp și se lungesc prea mult lucrările. Voi trimite somații către firmele neserioase.
Nu în ultimul rând, voi fi din prima zi de mandat pe șantiere. Scopul meu principal nu este de a presa firmele care își fac treaba, ci de a le sancționa pe cele care își bat joc de banii, timpul și sănătatea constănțenilor.
Pentru mine, Constanța contează!