Vergil Chițac este un profitor politic fără scrupule

feb. 12, 2024 | Constanța

În lipsa altor proiecte, primarul PNL are disperată nevoie să își lipească imaginea de cea a Cazinoului, precum timbrul de scrisoare.

Nimic nu este mai ridicol decât să te pozezi cu meritele altora ca și cum ar fi ale tale. Exact asta face de câteva zile Vergil Chițac, punându-și casca de protecție și mergând la Cazino, să le explice inginerilor cum a bugetat el banii necesari nu doar pentru reabilitare, ci și pentru dotări și mobilier. Absolut jalnic!

În afară de interesul pur electoral al ieșirilor sale, Chițac nu are nicio legătură cu reabilitarea Cazinoului. Bineînțeles că Primăria trebuie să asigure utilitățile până la imobil și, după ce clădirea se predă la cheie, ea trebuie să fie mobilată.

Timp de trei ani, primarul Chițac a fost absent, nu a ieșit în stradă să vadă cum merg șantierele în oraș, după ce a blocat aproape total circulația în Constanța, a creat haos și a pus în pericol sănătatea constănțenilor. Nu și-a trimis supervizorii să urmărească lucrările, nu a deranjat firmele care au depășit termenele de finalizare și nici pe cele care au lucrat de mântuială.

Acum defilează cu tupeu pe șantierul Cazinoului, care nu este proiectul Primăriei, și dă indicații prețioase. Incredibil!

Stelian Ion USR sigla
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.