După mai bine de 30 de ani de administrare defectuoasă PSD-PNL în Constanța, marea întrebarea e dacă mai vrem așa. Am convingerea că, după atâta bătaie de joc, constănțenii s-au săturat și vor să se schimbe ceva.
Vergil Chițac a candidat în 2020 cu promisiunea că va scăpa Constanța de pesedism și de PSD. A mințit cu nerușinare, copiind la virgulă scenariul de la nivel național al lui Klaus Iohannis, care și-a trădat alegătorii.
Chițac și-a bătut joc de speranțele multor constănțeni, care l-au votat crezând că vor scăpa de aroganță, vor scăpa de pesedisme, adică de căpușarea banilor publici, de firmele mufate la bugetul local și care prosperă în detrimentul interesului general.
Caracatița care avea multe tentacule în anii 2000 se reface și e mai puternică. Pentru a scăpa de această caracatiță trebuie să ne mobilizăm cu toții, cei care nu avem nicio legătură cu această lume ocultă și dubioasă.
În Constanța se polarizează foarte clar politica locală: există o zonă care promovează interesele acestei caracatițe, care crește în jurul PSD, în principal, reprezentată de Felix Stroe, Vergil Chițac, Ion Dumitrache, toți prieteni.
Și există partea de dreapta – Alianței Dreapta Unită.
Constanța va avea posibilitatea să aleagă, acum când apele se limpezesc.