Vergil Chițac a dat dovadă de o clară intenție de a îngreuna un act de justiție

ian. 3, 2024 | Constanța, Justiție

Așa cum anunțam la finalul anului trecut, colegii mei din USR Constanța au depus astăzi un proiect de hotărâre prin care Consiliul Local să se constituie, în numele Municipiului Constanța, ca parte civilă în dosarul întocmit de procurorii DNA în care primarul Vergil Chițac este cercetat pentru fapte de corupție. Aceste dosare penale afectează și mai mult imaginea orașului nostru. Dar lucrurile trebuie lămurite, iar interesul Constanței trebuie aparat de consilierii locali.

Proiectul nostru va trebui să intre pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu Local și va fi supus votului consilierilor municipali. În acest scop, vom solicita pentru săptămâna viitoare și convocarea unei ședințe extraordinare de consiliu local, ținută în format fizic.

Am luat act totodată și de declarațiile date astăzi de grupul consilierilor PSD. Dacă au un dram de seriozitate înseamnă că problema convocării ședinței este aproape rezolvată. Nu pot însă să nu observ unele neconcordanțe din declarația lor. Deși erau, chipurile, în opoziție, ei au votat pentru acel proiect, iar noi ne-am abținut. Din declarațiile publice exprimate la acel moment rezultă că aveau dubii în ce privește posibilitatea de respectare a legii la punerea în operă a proiectului. Cu toate astea au riscat și au votat pentru proiectul lui Chițac. Explicația este simplă: PSD-ul aflat “în opoziție” a votat pentru proiectul care a facilitat săvârșirea faptelor cercetate de DNA pentru că, în realitate aveau deja blat cu Chițac, blat în baza căruia șeful filialei municipale PSD Constanța se alesese deja cu o bucată de plajă de la Chițac. Nu uitați că la Constanța primarul PNL Vergil Chițac și-a trecut o grămadă de proiecte nocive bazându-se pe votul PSD.

Vă reamintesc că demersul nostru vine după ce, pe data de 4 decembrie, DNA Constanța a trimis o adresă prin care înștiințează Consiliul Local că se poate constitui ca parte civilă în dosarul penal în care primarul Chițac este cercetat penal pentru abuz în serviciu în cazul organizării concursului cu bărci de mare viteză de pe lacul Siutghiol din vara anului 2023.

Prejudiciul estimat este în valoare de 1.720.000 lei.

Vergil Chițac, aflat într-un vădit conflict de interese, ca primar cu drept de a iniția proiectul de constituire de parte civilă și cu atribuții legate de distribuirea la timp a documentelor către consilierii locali, pe de o parte, și ca inculpat în dosarul penal, pe de altă parte, a acționat incorect ținând ascunsă adresa care le era destinată consilierilor 25 de zile, timp suficient pentru a nu se mai putea completa ordinea de zi a ultimei ședințe de anul trecut cu un proiect de constituire de parte civilă.

Nu doar că a dat dovadă de o clară intenție de a îngreuna un act de justiție, însă Vergil Chițac s-a exprimat, în mod oficial, în calitate de primar, că nu există niciun prejudiciu, încercând astfel să influențeze conduita consilierilor locali. Însă nu inculpații, precum Vergil Chițac, stabilesc vinovăția sau existența prejudiciului, ci magistrații, în baza probelor instrumentate la dosar.

Sursa foto: Facebook Vergil Chitac