Trei exemple ale haosului creat de decizii ale premierului Ciolacu și care arată incompetența Guvernului și lipsa reformelor reale. Marcel Ciolacu ar face bine să plece de la Palatul Victoria

iul. 8, 2024 | Justiție, Parlament

Contabilii și oamenii de afaceri au ajuns la limita răbdării din cauza birocrației și a schimbărilor frecvente ale regulilor fiscale. Azi au organizat un protest în fața Guvernului.

Medicii legiști au fost exasperați de modificările aduse prin OUG privind testarea șoferilor, de care au aflat din presă, fără a fi consultați, și au transmis un protest public. Zeci de mii de șoferi au semnat o petiție online împotriva schimbărilor decise de ministrul Predoiu, cel care afirma public că a pierdut războiul cu drogurile. Noua OUG aprobată de Ciolacu ascunde, de fapt, incompetența de la vârful MAI de a găsi soluții pentru a limita și descuraja consumul de droguri.

Localitățile legate de Valea Oltului s-au trezit izolate pe timpul zilei, printr-o măsură anunțată de ministrul Transporturilor peste noapte, deși localnicii se puteau organiza și ar fi găsit soluții dacă știau cu câteva săptămâni înainte. Pe lângă faptul că închiderea circulației pe Valea Oltului putea să fie decisă în afara sezonului turistic estival.

Trei exemple ale haosului creat de decizii ale premierului Ciolacu și care arată incompetența Guvernului și lipsa reformelor reale. Marcel Ciolacu ar face bine să plece de la Palatul Victoria.