Opt tipuri de indemnizații, de 2%, 10% și 25% din salariu, au fost născocite de Ministerul Justiției pentru magistrații de legătură trimiși în state membre ale Uniunii Europene sau în state terțe.
Lista drepturilor de care aceștia beneficiază este mult mai lungă decât cea a obligațiilor. De fapt, singura obligație trecută în lege este să elaboreze un raport de activitate. Atât.
Și asta în condițiile în care cea mai mare parte a populației este deja exasperată de diferențele uriașe de tratament față de alte categorii profesionale și de lipsa de rezultate din Justiție.
Un rol important al magistratului de legătură este în aplicarea procedurii de a-i aduce în țară pe fugarii de lux, care se adăpostesc prin diferite țări pentru a se sustrage de la executarea pedepselor. Nu există nicio formă de penalizare sau sancționare a magistraților de legătură care nu au rezultate în acest demers.
La drepturi însă, avem indemnizație pentru copiii aflați în întreținere, fie că sunt cu părintele în străinătate, fie că rămâne în țară, indemnizație pentru soțul sau soția cât timp se află în întreținere permanentă în străinătate și nu realizează venituri, indemnizație de concediu, indemnizație pentru întreținerea casei proprietate personală pe care o are în țară, dacă nu o închiriază, decontarea taxei de școlarizare pentru copiii pe care îi ia cu el la post, decontarea biletelor de avion și pentru bagaje, decontarea chiriei, decontarea benzinei dacă merge cu mașina, nu cu avionul etc.
Rețeaua „suveranistă”, antireformistă din justiție luptă doar pentru putere, privilegii și crearea unor sinecuri pentru clientela sa, pe modelul patentat de vechile partide în politică. Și le și primește. În acest context care are ca efect radicalizarea societății și împingerea ei către forme de extremism, oamenii Sistemului dovedesc ca sunt servitorii acestuia și iau în continuare decizii pentru a crește unele privilegii. În plus, deschid o nouă cutie a Pandorei, pentru că experiența recentă ne-a arătat că au fost magistrați care au găsit înțelegere în justiție din partea altor judecători și au reușit să extindă sporuri, indemnizații și alte drepturi și altor categorii de magistrați, care nu erau incluși inițial în categoria beneficiarilor de noi drepturi financiare.
Se pare că unii nu au înțeles nimic din votul dat de români anul acesta la prezidențiale și parlamentare. Bătaia de joc nu mai poate continua!