Statul eșuat al lui Iohannis numără morți pe bandă rulantă. În spitale, pe stradă

aug. 24, 2023 | Justiție, Uncategorized

PSD și PNL și-au plantat clientela și prietenii politici peste tot, singura lor competență fiind slujirea partidului. PSD și PNL au numit niște neisprăviți la conducerea spitalelor și inspectoratelor școlare, au protejat caracatița de interese din poliție și justiție, unde strălucesc epoleții. Bogdan Despescu, secretar de stat la Interne, omul din umbră care manevrează frâiele Poliției de ani de zile, este de neclintit, ținut în brațe atât de PSD, cât și de PNL.

L-au mutat pe Cătălin Predoiu de la Justiție, unde făcea blat cu gruparea antireformistă din CSM, la Interne, unde se simte ca peștele în apă printre ofițerii de carieră care controlează instituția și miniștrii. La fel ca Lucian Bode, Predoiu devine o marionetă în mâna adevăraților decidenți din Poliție, pe care nu îi deranjează cu nimic.

Faptul că la Constanța au fost sancționați ofițeri din eșalonul 2 sau 3 nu face decât să arate cât de puternic este zidul de protecție ridicat în jurul unor personaje precum Despescu. Și, chiar și când sunt sancționați, există portițe de scăpare: se pensionează ca și cum nu s-a întâmplat nimic, pe baza legilor pe care PSD și PNL refuză să le schimbe și să elimine pensiile speciale și privilegiile.

Victimele reale sunt tot mai multe, oameni care mor cu zile în spitale, în centre de bătrâni, pe stradă.

PSD, PNL și Iohannis au răspunderea morală pentru ce se întâmplă.