Statul de drept e pus la grea încercare, siluit de mafia securisto-politică internă și testat acum și din exterior

feb. 19, 2025 | Justiție

Administrația Trump pare să nu aibă nicio problemă în a pune presiune pe România pentru a-i ajuta pe frații Tate, inculpați pentru trafic de persoane și alte infracțiuni grave. Ăsta nu e respect pentru statul de drept. E doar un joc periculos prin care se încearcă influențarea justiției în favoarea unor golani cu bani și influență online.

Tocmai de aceea trebuie să ținem cu dinții de principiile democratice și de independența justiției. Fără ele, fără repere și fără sprijin de niciun fel, vom ajunge ca frunza-n vânt, slăbiți în fața abuzurilor, fie că sunt din interior, fie că vin din afară.

România nu trebuie să accepte astfel de presiuni. Statul de drept e pus la grea încercare, siluit de mafia securisto-politică internă și testat acum și din exterior.

PS. Unde sunt „suveraniștii” acum? Nu le convine să comenteze negativ despre acțiunile unei administrații care îi ia apărarea lui Georgescu și cere, în același timp, eliberarea unor infractori violenți, acuzați de trafic de persoane? Nu este asta lașitate, ipocrizie și dublu limbaj? Sunt prea preocupați să facă liste cu „dușmanii de clasă” care le critică idolul?

Stelian Ion USR sigla
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.