Ciolacu ne cere să-l lăsăm în pace, susține că a plătit deja un cost politic pentru extravaganța de a zbura cu un avion închiriat de patronii escrocheriei Nordis și că este suficient. Nu ar mai avea nicio responsabilitate, mai ales după ce a fluturat niște fițuici despre care susține că sunt facturi și chitanțe care ar arăta că ar fi plătit cursele cu avionul privat. Și care nu demonstrează, de fapt, nimic, pentru că nu există și dovada tranzacțiilor, că ar fi plătit chiar Ciolacu acei bani.
Între timp, investigațiile jurnalistice au scos la iveală că premierul Ciolacu a mai zburat de două ori cu avioane Nordis. În total, au fost patru călătorii numai în 2022. Pentru Ciolacu, subiectul e închis, nici gând să își dea demisia pentru asta.
Marcel Ciolacu a spus recent și despre justiție că este subiect închis, că „gata, funcționează justiția, hai să o lăsăm în pace”. Astăzi am aflat cu toții că în ultimii doi ani DNA a fost nevoită să închidă dosare penale cu un prejudiciu total de 900 de milioane de lei din cauza deciziei Înaltei Curți de Casație privind prescripția. Și să nu uităm câte alte mii de dosare de corupție s-au închis din cauza deciziilor CCR și a pasivității procurorilor.
Justiția „funcționează” bine când e vorba să aplice decizii ale unor judecători trimiși de PSD&PNL la Curtea Constituțională sau aflați în cercul lor de influență. Gruparea antireformistă din justiție a fost nu doar tolerată, dar și încurajată de miniștri precum Cătălin Predoiu, omul de bază al lui Iohannis în justiție.
Faptul că marele absent Crin Antonescu vine acum și vorbește de „dosare politice” și de politicieni care au fost achitați ulterior, fără să menționeze deciziile CCR și ale ÎCCJ privind prescripția este din același registru: sabotarea anticorupției și a justiției independente. Și Ciolacu, și Antonescu au nevoie de continuarea statului eșuat lăsat moștenire de Iohannis pentru a supraviețui politic.