PSD și PNL țin mai mult la calcule electorale și la păstrarea privilegiilor, decât la un sistem echitabil de pensii

oct. 16, 2023 | Parlament

Am ajuns în această situație, pentru că Ciolacu și Ciucă n-au nici cea mai mică intenție să reformeze sistemul de pensii și să elimine discrepanțele dintre pensiile speciale și cele de rând. Și nu le pasă dacă pierd bani din PNRR sau cresc taxele ca să acopere găurile din buget.

Am ajuns în această situație și pentru că PSD și PNL au trimis la Curtea Constituțională foști membri de partid sau persoane care răspund solicitărilor politice sau intereselor unor categorii profesionale și care, în diverse decizii din ultimii ani, au stabilit că de pensiile de serviciu ale magistraților nu se poate atinge nimeni.

Decât să bată câmpii cu declarații ipocrite, Marcel Ciolacu mai bine l-ar suna pe fostul lui coleg de partid, Valer Dorneanu, să-i explice cum e cu deciziile Curții Constituționale, că doar a fost până de curând la CCR.

PSD și PNL țin mai mult la calcule electorale și la păstrarea privilegiilor, decât la un sistem echitabil de pensii, în care valoarea pensiei să fie în funcție de cât și câți ani ai contribuit la sistemul de pensii. Adică, principiul contributivității, valabil pentru marea majoritate a pensionarilor, dar care nu se aplică în prezent în cazul a 200.000 de pensionari, cu Ciucă în frunte. Ei sunt specialii care consumă anual 13 miliarde de lei și de pensiile cărora PSD și PNL nu vor să se atingă.

Calea rapidă pentru a nu mai avea pensii speciale este să se respecte acest principiu al contributivității, să se ajungă la un echilibru inclusiv în ceea ce privește vârsta de pensionare. Acum, nu peste 40 de ani. Pensiile de serviciu protejate de decizii ale CCR nu trebuie să însemne pensii nesimțite.