Postul de judecător la Curtea Constituțională rămâne, și astăzi, o recompensă politică, nu o recunoaștere a unei cariere juridice solide sau a unui angajament autentic față de valorile constituționale.
Ne-am fi așteptat ca, în urma alegerilor prezidențiale și parlamentare recente, nominalizările pentru CCR să reflecte un alt tip de gândire — oameni integri, cu prestigiu profesional, capabili să inspire încredere. Însă se dovedește, încă o dată, că unii nu au înțeles nimic. Au rămas prizonierii reflexelor din anii ’90, când „justiția” se făcea la sediul de partid, nu în sălile de judecată.
De la subofițer la jandarmi, paznic la Judecătoria Sector 4, apoi numit peste ani președinte al Curții de Conturi și, acum, propus judecător constituțional — eventual chiar președinte al CCR — avem de-a face nu cu o carieră profesională solidă, ci cu realitate crudă care întrece orice pagină de literatură absurdă.