Este concluzia la care ajunge oricine merge acum în Palazu Mare, pe str. Ionel Teodoreanu 32, unde terenul a început să se surpe. Am fost aseară acolo, am fost și în această dimineață, pericolul este real. Locuitorii din cele 26 de apartamente din blocul aflat pe terenul care o ia la vale au sesizat de săptămâni întregi Primăria, Poliția locală și alte instituții locale. Nimeni nu le-a răspuns, nici primarul Vergil Chițac, nici altcineva din subordinea lui nu a venit să vadă ce se întâmplă în Palazu Mare.
Pentru administrația actuală din Constanța contează doar interesele imobiliare ale unora și altora, aici funcționarii sunt foarte prompți, dau autorizații, certificate de urbanism pe bandă rulantă. Când este vorba să proteje interesele constănțenii, uită să facă ceva.
Am sesizat încă de aseară Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) și Poliția locală cu situația din Palazu Mare, din strada Ionel Teodoreanu. Așteptăm să vină la fața locului reprezentanții Poliției locale, să le spună locuitorilor ce dispoziție dau și ce măsuri iau. Investitorii ar trebui să le spună cum îi vor despăgubi și cum le vor consolida clădirile, pentru că au apărut crăpături pe casa scării. Așteptăm și de la primarul Vergil Chițac o reacție.
Ce se întâmplă acum în Palazu Mare este rodul unor încălcări ale legii, al unor nereguli care se fac de ani buni în Constanța. Locuitorii din zonă au sesizat distanța mica dintre clădiri, că poate fi afectată structura de rezistență a clădirilor, au sesizat inclusiv faptul că dezbaterile publice au avut loc de ochii lumii.
În 2021, când toți locuitorii din Palazu Mare strigau că li se distruge cartierul, consilierii locali PSD și PNL nu au votat suspendarea PUZ-ului. Abia în 2023, sub presiunea publică, au acceptat acest lucru, dar între timp s-au dat autorizații de construire și peste 20 de certificate de urbanism.
Este o complicitate de la un capăt la altul: a primarului, a unor consilieri locali, a unor insituții, precum ISC. Și acum, ISC este condus de o persoană care în anii 2000 era mâna dreaptă a lui Radu Mazăre și a celor care au distrus orașul.
Această rețea de complicități a dus la haosul urbanistic din Constanța și trebuie eliminată după alegerile din 9 iunie.