Amendamentul USR la bugetul local pe 2024 pentru asigurarea pazei în școli a fost respins de consilierii PSD și PNL. Suma propusă era de 3 milioane de lei – mult mai puțin decât sparge pensionarul special Chițac pentru beculețe, stâlpișori sau organizarea de concursuri cu bărci pentru care este cercetat penal de DNA!
Anul trecut, o lege inițiată de USR a redat curțile școlilor comunităților locale, iar consilierii USR Constanța au inițiat dezbateri pe această temă, pentru ca toți copiii și tinerii să poată face sport chiar și după ore.
Din păcate, în prezent, foarte puțini directori de școli din municipiu pun în aplicare această lege, unul dintre motivele invocate fiind lipsa asigurării pazei. Pentru anumite zone și cartiere, este de înțeles, însă curțile școlilor trebuie să aparțină copiilor chiar și în afara orelor de curs.
De aceea, ca soluție, la bugetul local 2024 am propus proiectul pentru asigurarea pazei. În primul rând, vorbim despre siguranța elevilor și, în al doilea rând, despre deschiderea curților pentru a-i încuraja pe toți tinerii să practice activități sportive într-un mediu sigur.
În 2024, când vor merge la o secție de vot organizată în incinta unei unități de învățământ, constănțenii ar trebui să-și amintească și despre acest proiect respins de PSD-PNL ce demonstrează, din nou, că lor nu le pasă.