Nu există dreptul fundamental al unei persoane de a fi angajat la stat – Interviu RFI

oct. 6, 2023 | Uncategorized

Decizia CCR de a declara neconstituțională prevederea care interzice cumulul pensie și salariu de la stat pe motiv că ar contraveni dreptului fundamental la muncă este stranie.

CCR, practic, inventează un nou drept fundamental: cel al pensionarilor de a lucra în continuare la stat. Sunt cazuri în care o persoană se pensionează și se angajează în aceeași instituție, primind și pensia, și salariul de la stat.

Chiar și în rândul judecătorilor CCR au fost și sunt cazuri de cumul pensie cu salariu. Și CCR a avut de decis dacă este constituțional să aduni pensia și salariul de la stat.

Președintele Senatului, fostul premier Ciucă, este în aceeași situație: ia și pensie, ia și salariul de la stat.

Am spus astăzi, în interviul de la RFI, că decizia CCR pare ghidată politic. Nimeni nu a pus în discuție dreptul pensionarilor de a se angaja și de a lucra, dar o pot face în mediul privat.

Nu avem cum să nu ne uităm din nou la modul de numire a judecătorilor CCR. Este o instituție compusă din judecători numiți politic, care de cele mai multe ori urmează linia celor care i-au numit. Încărcătura politică a unor decizii CCR este evidentă.

PSD și PNL au numit judecători la CCR și au, desigur, o influență asupra acelor judecători. De aceea avem nevoie de o reformă a CCR, începând cu modalitatea de numire a judecătorilor.

Am mai discutat la RFI și despre cazurile de corupție din PSD. Vedem că în continuare se fură, cu o lăcomie de o ferocitate nemaivăzută și fără nicio opreliște. Iar pesediștii nu sunt supărați că au furat colegii lor, ci că au fost prinși. Mi-e greu să cred că la vârful PSD nu se știa că oameni ca Buzatu sau primarul din Mioveni iau șpagă.

Mai este ceva: astfel de cazuri nu ar fi fost posibile dacă n-ar fi polițiști și procurori care să închidă ochii. Cazul Mazăre & Nicușor Constantinescu, de exemplu, n-ar fi fost posibil atâția ani dacă nu ar fi existat o toleranță a organelor judiciare.

Și ajungem la dl Predoiu, fost ministru al Justiției, acum ministru de Interne, șef peste Poliție. Cătălin Predoiu este un exemplu de politician care, într-un fel, închide ochii și pactizează cu genul acesta de acțiuni. Predoiu s-a luat de guler acum cu criminalitatea organizată și cu traficul de droguri. Ca ministru al Justiției, a ținut DIICOT fără conducere ani buni. Cum poți să ai atâta tupeu să spui că te lupți cu criminalitatea când ai sabotat activitatea principalei instituții care trebuia să se lupte cu criminalitatea organizată?

Cu cine vrea să reformeze acum Poliția, cu dl Despescu? Câtă vreme îi păstrezi pe cei cu rezultate slabe, cunoscute, cum îți poți imagina că vei face reforme?

Interviul integral poate fi ascultat aici.