Am putea înțelege că Iohannis este frustrat că nu-i ies aranjamentele să ocupe o funcție la nivel european, dar nu și de ce trebuie să se răzbune pe români pentru asta.
Modul în care Klaus Iohannis a ales să își abandoneze cetățenii nu are nimic de-a face cu nevoia de stabilitate în țară, pe care o tot invocă pentru a-și argumenta deciziile toxice.
Așa cum nici aducerea PSD la guvernare nu se justifică prin stabilitate politică.
Totul ține de dorința lui Iohannis de a nu fi deranjat: nici de măsuri reale de reformă, nici de „crizatori”, nici de propuneri de procurori șefi independenți și fără vulnerabilități.
Iohannis are acum imaginea clară a statului eșuat. Educația este subfinanțată, iar profesorii sunt mințiți de guvernul Ciolacu. Sănătatea este într-un blocaj total, iar medicilor, și așa insuficienți, le sunt tăiate finanțările. Bugetul este sufocat de pensii speciale de care beneficiază apropiații lui, precum Ciucă, de exemplu, care nu au niciun interes să le reducă. Justiția a fost populată la vârf cu persoane vulnerabile, care pot fi manevrate politic, la propunera protejaților lui, Predoiu și Gorghiu. Micii antreprenori sunt împinși spre faliment prin noi taxe și impozite, în timp ce marii evazioniști sunt amnistiați. Protestele oamenilor sătui de atâtea biruri și rea credință din partea guvernului Ciolacu se amplifică.
Klaus Iohannis lipsește din spațiul public din țară de o lună. Nici măcar nu mai mimează preocuparea și îngrijorarea, ne lasă însă moștenire un guvern incompetent și două partide – PSD și PNL – care fac orice să rămână la putere și să își păstreze privilegiile. Ce ghinion am avut cu toții!