Prioritățile mele

Justiție

justitie

Am absolvit Facultatea de Drept cu convingerea că un stat este funcțional și eficient dacă este construit pe legi drepte, care apără drepturile și libertățile oamenilor și democrația și care sancționează orice abuz în mod exemplar.

Mă revoltă orice formă de nedreptate și pârghiile pe care politicienii fără scrupule le folosesc pentru a înclina balanța justiției. Toate proiectele mele din acest domeniu urmăresc garantarea independenței justiției, a procurorilor și judecătorilor, supremaţia legii, egalitatea în faţa legii, eliminarea tratamentelor privilegiate, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. O justiție imparțială și dreaptă.

Cei care reclamă imixtiuni în justiție și pretinse încercări de intimidare a magistraților sunt chiar cei care încearcă acum, de fapt, să intimideze și să descurajeze libera exprimare pe marginea unor soluții dubioase
Cei care reclamă imixtiuni în justiție și pretinse încercări de intimidare a magistraților sunt chiar cei care încearcă acum, de fapt, să intimideze și să descurajeze libera exprimare pe marginea unor soluții dubioase

Reacțiile venite astăzi, cu maximă celeritate, din partea Secției pentru judecători a CSM și a președintei ÎCCJ, doamna Lia Savonea, ca urmare a unei opinii pe care am exprimat-o public ieri, după comunicatul ÎCCJ în care ni se spunea cât de bine și corect este apărat...

citește mai mult
Stelian Ion USR sigla
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.