Prioritățile mele
Justiție
Am absolvit Facultatea de Drept cu convingerea că un stat este funcțional și eficient dacă este construit pe legi drepte, care apără drepturile și libertățile oamenilor și democrația și care sancționează orice abuz în mod exemplar.
Mă revoltă orice formă de nedreptate și pârghiile pe care politicienii fără scrupule le folosesc pentru a înclina balanța justiției. Toate proiectele mele din acest domeniu urmăresc garantarea independenței justiției, a procurorilor și judecătorilor, supremaţia legii, egalitatea în faţa legii, eliminarea tratamentelor privilegiate, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. O justiție imparțială și dreaptă.
Șeful AEP, pus de PSD să păzească alegerile, și-a mărit ilegal salariul și diurnele
Curtea de Conturi a validat oficial raportul prin care Toni Greblă, fost politician PSD, a cărui principală atribuție acum este să se asigure de corectitudinea alegerilor, a acționat incorect. Calculele arată că Toni Greblă a băgat mâna în banii AEP și i-a mutat în...
Elena Lasconi are șanse imense să ajungă președintele României prin votul oamenilor! De asta se tem PSD și PNL
Am simțit asta din plin când a venit la Constanța și am văzut cu ochii mei cu câtă încredere și simpatie o privesc oamenii. Era doar o chestiune de timp până când slugoii sistemului securist urmau să se prindă de pericol și să încerce, din disperare de cauză, să o...
Birchall bate câmpii
Ana Birchall, pesedista care a furat puțin din discursul USR, doar-doar uită lumea cine e și mai rupe câteva voturi de la Elena Lasconi, se bagă iar în seamă neîntrebată și bate câmpii cu grație. Cu o aroganță nemaiîntâlnită, se laudă singură și ne dă tuturor...



