Prioritățile mele
Justiție
Am absolvit Facultatea de Drept cu convingerea că un stat este funcțional și eficient dacă este construit pe legi drepte, care apără drepturile și libertățile oamenilor și democrația și care sancționează orice abuz în mod exemplar.
Mă revoltă orice formă de nedreptate și pârghiile pe care politicienii fără scrupule le folosesc pentru a înclina balanța justiției. Toate proiectele mele din acest domeniu urmăresc garantarea independenței justiției, a procurorilor și judecătorilor, supremaţia legii, egalitatea în faţa legii, eliminarea tratamentelor privilegiate, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. O justiție imparțială și dreaptă.
Propunere legislativă pentru eliminarea indemnizației acordate judecătorilor CCR care ies la pensie
Propunerea legislativă pe care am semnat-o alături de colegi parlamentari din USR și PNL de abrogare a prevederii privind acordarea unei indemnizații pentru judecătorii CCR care ies la pensie a fost înregistrată astăzi. Beneficiari ai unei pensii de serviciu,...
Ziua Justiției nu e motiv de sărbătoare, ci de reflecție amară
Justiția română a ajuns, din păcate, o casă în care se promovează obediența, nu competența; se sancționează curajul, nu derapajele. Magistrații onești sunt hărțuiți, marginalizați, iar cetățenii privesc Justiția cu neîncredere, văzând-o ineficientă, coruptă și ruptă...
CSM vrea, din nou, să plaseze sistemul judiciar în afara societății
CSM a convocat pentru astăzi la prânz adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor pentru a cere respectarea stabilității statutului magistraților. Este singurul punct de pe ordinea de zi, o reacție la posibile măsuri ale Guvernului care ar putea afecta și...



