Eu m-am simțit mult mai în siguranță cu un deștept fără diplomă de top la MAPN, decât cu prostălăi cu doctorate plagiate

nov. 29, 2025 | Parlament

Am văzut prea mulți indivizi cu diplome cumpărate care nu știu să facă acordul subiectului cu predicatul

Fără a dori să bagatelizez subiectul legitim al importanței educației formale, cred că e important ca în cazul de față să nu omitem esența. Iar aceasta a fost surprinsă foarte bine și de scriitorul și istoricul Stelian Tănase: miza principală a înlăturării lui Ionuț Moșteanu a fost legată de miliardele de euro care se vor cheltui în perioada următoare în domeniul apărării.

Ionuț Moșteanu și-a făcut foarte bine treaba la minister. Nu o spun doar eu, o spun public oameni care se pricep mult mai bine. Ați văzut și poziția sa corectă în cazul încercării de corupere, în speța cu șpaga de un milion de dolari în care un fost senator PSD a fost arestat. Probabil tocmai de asta am asistat la atâtea atacuri venite dinspre PSD.

A doua miză o reprezintă alegerile din București. Unii încă mai speră că, lovind constant în USR, lovesc în candidatul nostru la primăria Capitalei.

Felul în care a fost linșat public Ionuț Moșteanu arată nu doar indignare veritabilă, ci și o clară lucrătură securistă.

Imediat după anunțul demisiei lui Ionuț Moșteanu, ținta a fost mutată pe Radu Miruță, cel care a preluat temporar portofoliul apărării.

Este important ca următorul ministru al apărării să nu aibă doar diplomă, ci și ceva ce Ionuț Moșteanu cu siguranță a demonstrat: competență, integritate și bună-credință.

Stelian Ion USR sigla
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.