Este evident și că nu au niciun interes să deranjeze mafia gunoaielor, să afle cine poluează aerul și apele și să stopeze alte infracțiuni împotriva mediului.
Propunerea legislativă de înființare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, o „DNA a pădurilor”, depusă de USR a fost testul pe care coaliția PSD-PNL nu l-a trecut astăzi, votând împotrivă.
În timp ce parlamentarii PSD și PNL resping înființarea unei instituții specializate care, după modelul DNA și DIICOT, ar urma să se ocupe de toate infracțiunile împotriva mediului, intervențiile agresive în păduri continuă, poluarea din aer atinge valori periculoase, cursuri de râuri sunt schimbate sau chiar secate.
Înființarea unei DNA a pădurilor ține strict de voință politică, nu implică nici costuri mari, nici resurse umane suplimentare de negăsit: procurorii și polițiștii sunt deja în sistem, doar se specializează în cercetarea infracțiunilor de mediu.
Când interesele ilicite sunt mari, voința politică dispare.