După toată bătaia de joc, umilința la care sunt supuși delegații din secțiile de votare de la Constanța este departe de a se termina

iul. 9, 2024 | Constanța, Justiție

Nu doar că oamenii își primesc banii cu o mare întârziere, ci și cu țârâita. De ce? Din cauza unui dezastru administrativ ce are la bază comasarea alegerilor și modul defectuos prin care responsabilii din conducerea Primăriei și a Prefecturii Constanța au gestionat întreaga situație.

Decizia guvernului PSD-PNL de a comasa și de a nu aloca suficiente fonduri pentru ca scrutinul electoral să se desfășoare în condiții normale a generat un haos fără precedent la nivel național, iar orașul nostru nu face excepție.

Concret, fără a intra în multe detalii tehnice, orele de pontaj au fost făcute în bătaie de joc, iar delegații de la nivelul municipiului au fost plătiți mai puțin decât cei din secțiile din județ. Sunt cazuri în care unii delegați din municipiu, deși au muncit chiar și 5 zile la foc continuu, au fost pontați doar cu 3 zile.

După ce s-au revoltat pe grupurile de comunicare, oamenilor li s-a transmis că vor primi și restul de bani ce li se cuvin, însă nu se știe când! Primarul Vergil Chițac și prefectul județului au datoria să iasă public și să le ofere explicații acestor oameni de care a depins o mare parte din buna desfășurare a scrutinului. Însă, cel mai probabil, nu o vor face, pentru că ei s-a văzut cu sacii în căruță și au de pregătit terenurile pentru alianța cu PSD și AUR.