Miile de constănțeni cu care am vorbit de-a lungul timpului își doresc să fie ascultați, respectați și ca opinia lor să conteze. Mulți sunt dezamăgiți și sunt dezgustați de blatul dintre PSD și PNL, dar știu că există o alternativă. Iar aceasta este Alianța Dreapta Unită.
Am depus astăzi dosarele pentru candidaturile la Primăria Constanța și Consiliul Local. Avem o echipă tânără, puternică, avem experiență și avem entuziasm. Ne dorim ceea ce vor constănțenii: un oraș european, un oraș deschis.
În Constanța, șantierele vor fi atent monitorizate și foarte bine coordonate. Vor fi locuri de parcare pentru constănțeni, am identificat deja locurile din cartiere unde vom edifica parcări supraetajate sau subterane.
Parcurile și zonele verzi vor fi numeroase și atractive.
Avem nevoie ca de aer să investim în viitorul acestui oraș, în viitorul copiilor noștri. Este important să construim săli de sport, școli, grădinițe, să amenajăm terenuri de sport în curțile școlilor și să le deschidem pentru copiii acestui oraș. Dacă nu vom investi în educația și sănătatea lor, nu facem altceva decât să le furăm viitorul.
Suntem pregătiți să investim în viitorul copiilor din Constanța!
Mediul de afaceri trebuie respectat. De la cel mai mic întreprinzător până la marile companii pe care le vom atrage în Constanța, toți trebuie să aibă un mediu propice pentru a-și desfășura activitatea. Numai așa vom face să fie salarii mai mari, iar tinerii din Constanța nu mai plece din acest oraș.
Pe 9 iunie, schimbăm soarta orașului nostru. Iar din octombrie, odată cu depunerea jurământului, vom face ordine în acest oraș.
Constanța contează!