Aproape că e greu să spui care reacție e mai cinică.
Ce au făcut judecătorii care, pe motiv de proteste pentru pensii, au amânat cauza unor persoane cu afecțiuni grave și care nu mai primeau tratament sau ce a transmis CSM, și anume că judecătorii „nu pot suplini obligaţia statului de a garanta accesul pacienţilor la tratamente vitale”.
Or, tocmai aici ar trebui să intervină justiția, când un cetățean consideră că o instituție îi este împotrivă și nu-i mai garantează drepturile. De asta există sistem de justiție peste tot în lume, să încline balanța înspre cel care are dreptate potrivit legii, indiferent dacă este instituție publică sau cetățean. În plus, CSM nu înțelege un lucru elementar: în raport cu cetățeanul, judecătorul reprezintă statul prin puterea cu care este învestit.
A spune că judecătorii „nu pot suplini obligația statului” riscă să fie interpretat ca o abdicare de la rolul justiției.
Constituția și CEDO impun judecătorului să ofere protecție efectivă drepturilor, chiar și în fața unei omisiuni a puterii executive.
Comunicatul CSM este profund greșit ca mesaj public pentru că:
• transmite ideea că justiția se spală pe mâini,
• ignoră rolul esențial al instanței ca garant al drepturilor fundamentale,
• cade prost în contextul protestelor magistraților pentru pensii speciale, accentuând impresia de autoprotecție corporatistă și lipsă de empatie.
Iată încă un trist exemplu în care justiția se autosabotează prin reprezentanții săi din CSM.