CSM a lansat recent un chestionar adresat magistraților, prezentat public drept un instrument de „consultare” privind problemele sistemului judiciar. În realitate, documentul ridică serioase semne de întrebare legate de corectitudinea, onestitatea și scopul real al demersului.
Răspunsurile sunt sugerate, nu colectate onest.
Majoritatea întrebărilor sunt formulate tendențios, cu liste prestabilite de „cauze” care împing respondentul spre anumite concluzii. Nu este o cercetare deschisă, ci o încercare de a valida dinainte o narațiune convenabilă: vina este mereu în altă parte – Parlament, CCR, mass-media, „volumul de muncă” –, niciodată în interiorul sistemului. Sistemul judiciar este atacat din exterior, nu are probleme interne grave.
Culpa CSM este complet omisă din capul locului.
Deși CSM are atribuții directe în organizarea instanțelor, management, resurse umane, apărarea independenței justiției și comunicarea publică, chestionarul evită sistematic orice întrebare care ar putea evalua responsabilitatea Consiliului. Nicio întrebare despre decizii greșite, despre inacțiune, despre blocaje administrative produse chiar de CSM. Este o auto-exonerare mascată.
Presiune implicită asupra magistraților.
Chestionarul nu este distribuit pe o platformă independentă, anonimă, ci pe o platformă online în care magistrații se autentifică nominal. Chiar dacă se bifează o opțiune de „anonimat”, realitatea este evidentă pentru orice judecător:
- răspunsurile incomode pot fi identificate,
- iar într-un sistem hiper-ierarhizat, ele pot avea consecințe asupra carierei (delegări, evaluări, promovări, funcții de conducere).
A cere „opinii sincere” într-un asemenea cadru este cel puțin ipocrit.
Un instrument de legitimare, nu de reformă.
Acest chestionar pare construit nu pentru a înțelege problemele reale ale justiției, ci pentru a combate lista semnată de magistrații care și-au asumat public critici față de neregulile din sistem și pentru a produce „date” care să justifice ulterior poziții deja asumate public de CSM. Cu alte cuvinte: întâi concluzia, apoi întrebările.
Justiția nu se repară prin chestionare manipulatoare, ci prin asumarea responsabilității, inclusiv la vârful sistemului.
Fără onestitate instituțională, fără curajul de a privi critic propriile decizii și fără protejarea reală a libertății de exprimare a magistraților, orice „consultare” devine un exercițiu de propagandă birocratică.
