CCR lovește din nou: hoții nu mai au nevoie de nicio mătușă Tamara

mai 29, 2025 | Justiție

Prin declararea ca neconstituționale a prevederilor care reglementau conținutul și publicarea declarațiilor de avere și de interese, Curtea Constituțională lovește direct în principiile fundamentale ale integrității publice. Pe viitor, demnitarii și politicienii spăgari își vor putea trece averile ilicite pe numele soților, fără a mai fi vizibile aceste manevre. Decizia nu este doar un atac la adresa transparenței, ci o sfidare fățișă la adresa tuturor cetățenilor onești care au spus răspicat, prin votul din 18 mai, că vor o Românie fără corupție și fără privilegii ascunse.

CCR ignoră standardele internaționale, disprețuiește opinia publică și subminează una dintre cele mai importante garanții ale controlului civic asupra celor care ocupă funcții publice: accesul la informațiile privind averile și interesele acestora. Lovitura venită prin această decizie este foarte dură, mai ales venind din partea unei instituții care ar trebui să fie garantul democrației și al statului de drept.

PS Această decizie nu a făcut decât să întărească ideea că avem nevoie de reforma CCR ca de aer. Iar după 18 mai e important ca acest moment să nu fie ratat.

Stelian Ion USR sigla
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.