Ne-a spus ministrul Predoiu, la sfârșitul lunii august, că noul IPJ Constanța va fi un proiect pilot și va fi folosit pentru restructurarea celorlalte unități teritoriale ale Poliției.
Și-a luat răgaz dl Predoiu aproape două luni de zile doar pentru a întocmi noua organigramă a Poliției județene Constanța, până în jurul datei de 15 octombrie.
Încă nu a prezentat nimic, nici măcar noua organigramă, lăsând Poliția Constanța să funcționeze cu conducere interimară, deși singur afirma că în Constanța există „toate formele de criminalitate” și că „bătălia cu criminalitatea a fost pierdută în ultimii 5-10 ani”. A avut grijă dl Predoiu să blocheze activitatea IPJ Constanța pentru un moft: să facă un proiect-pilot pe care să îl extindă apoi în toată țara, deși realitățile infracționale sunt diferite de la județ la județ.
Așteptăm de aproape două luni o organigramă pentru Poliția din Constanța, probabil vom aștepta ani până va fi implementat proiectul pilot. Este și asta o modalitate de a supraviețui politic în funcții publice: să creezi impresia că ai planuri mari de reformă și, de fapt, să păstrezi totul la fel. Inclusiv oamenii care se ocupă de aceste planuri mărețe, cum este secretarul de stat Despescu, nelipsit de lângă Lucian Bode, iar acum de lângă Predoiu.
Predoiu a eșuat deja la conducerea Ministerului de Interne.