Premierul Ciolacu se află, în acest moment, prin lipsa de reacție și menținerea în Guvern a unui ministru care lua în derâdere avertizorii de integritate de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, de partea ororilor cercetate de procurori

aug. 8, 2024 | Justiție, Tineri și educație

Pe cine crede că păcălește ministrul Rafila, care a cerut demisii la vârf la Spitalul „Sf. Pantelimon” abia când procurorii făceau primele rețineri în dosar?

În aprilie, Rafila încerca să ne convingă pe toți, inclusiv pe familiile pacienților decedați, că la „Sf. Pantelimon” nu sunt nereguli, iar Corpul de control al Ministerului Sănătății a identificat atunci doar „o comunicare defectuoasă” între conducerea spitalului și cadrele medicale care au sesizat morțile suspecte ale unor pacienți.

Acum, ministrul Rafila ne spune că în Corpul de control sunt economiști sau juriști, care nu pot evalua tratamentul administrat pacienților.

Nu știa acest lucru și în aprilie, când a trimis de ochii lumii Corpul de control la „Sf. Pantelimon”?

Nu i s-a părut nimic suspect ministrului Rafila nici în iunie, când doctorița care a făcut sesizări a fost dată afară de managerul spitalului?

Premierul Ciolacu se află, în acest moment, prin lipsa de reacție și menținerea în Guvern a unui ministru care lua în derâdere avertizorii de integritate de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, de partea ororilor cercetate de procurori. Potrivit primelor informații furnizate de procurori, în spital a avut loc cel puțin o crimă cu premeditare, iar Ciolacu nu-și găsește timp un minut să semneze demiterea lui Rafila.

Stelian Ion USR sigla
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.