Lupta electorală se dă între mine și Vergil Chițac! Suntem în mijlocul jocului, nu la finalul lui

mai 31, 2024 | Constanța


Vedem aruncate pe piață manipulări, sondaje croite să descurajeze votanții, să le inducă impresia că jocurile sunt făcute, că totul s-a terminat, că se cunosc deja câștigătorii acestor alegeri. Nimic mai fals.   

Mulți dintre voi știu deja cu cine vor vota, alții încă așteaptă să fie convinși. Important este ca pe 9 iunie să venim la vot în număr cât mai mare.

Orice absență la urne este un vot dat lui Chițac și cartelului politic PSD+PNL.

Vergil Chițac, PSD și PNL repetă scenariul din 2020. În urmă cu 4 ani, mesajul mincinos al lui Chițac a fost „votați-mă pe mine să scăpați de PSD”. A fost votat Chițac, dar ne-am ales cu PSD. Acum, PSD și PNL ne spun: „stați acasă liniștiți, nu mai veniți la vot, jocurile s-au încheiat deja”.

Miile de constănțeni cu care am discutat vor să se schimbe ceva în orașul nostru. Nu mai vor să voteze ceva și să primească altceva. Au înțeles că strategia PSD-PNL este să bage în cursă tot felul de iepuri-candidați, unii care au fost iepuri și în 2020, și să intoxice cu minciuni.

La fel ca voi, nici eu nu vreau să mai pierdem patru ani din viață sub o administrație care să ne sufoce viitorul copiilor. La fel ca voi, și eu vreau să scăpăm orașul de incompetență și aroganță.

Acum, în 2024 avem această șansă, să scăpăm Constanța de PSD și PNL. Veniți la vot pe 9 IUNIE, nu stați acasă, jocul continuă!

Am intrat deja în depășire și vom fi câștigători. Constanța contează!  


CMF: 21240009

Stelian Ion USR sigla
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.