CSM contribuie din plin la impresia că magistrații au o castă a lor de care nu se poate atinge nimeni și că împart justiția în funcție de interese

sept. 2, 2023 | Justiție

CSM face încă o dată scut în jurul intereselor de castă și contribuie la scăderea încrederii în justiție.

Inspecția judiciară a clasat sesizarea disciplinară pe care am depus-o în legătură cu conduita judecătorului Bogdan Mateescu, în prezent președinte al Tribunalului Vâlcea, în trecut, președintele CSM.

Pe ce motiv? Pentru că, atunci când am fost ministru al Justiției, între mine și judecătorul Mateescu ar fi existat „poziții publice contradictorii”. În mintea inspectorilor CSM, sesizarea mea reprezintă probabil o formă de răzbunare pentru „contradicțiile” din acea perioadă. Cu astfel de argument subiective, fără nicio substanță, nu ai cum să refaci încrederea în justiție.

Este grav și faptul că Inspecția judiciară a clasat nu doar sesizarea mea, ci și una depusă chiar de funcționara cu care a vorbit la telefon judecătorul Mateescu și căreia i-a propus să se transfere la Tribunalul Vâlcea. Funcționara s-a plâns că demersul lui Bogdan Mateescu era o presiune nepermisă pentru a renunța la acțiunile în ceea ce îl privește pe tatăl acestuia,

primarul din Govora. Inspecția CSM a interpretat însă convorbirea dintre judecătorul Mateescu și funcționara din Vâlcea ca fiind „o discuție amicală”, între vechi cunoștințe, care exclude ideea vreunei „amenințări voalate”. Ba mai mult, că dialogul se înscrie în marja unei informări de către președintele Tribunalului Vâlcea a unui posibil candidat despre un post vacant și că dl Mateescu nu a făcut decât să asigure un management eficient al resurselor umane.

Incredibil! Șeful unei instituții poate da liniștit telefoane candidaților să le propună să depună cererile de transfer, pentru că vor avea salarii mari, iar asta înseamnă „management eficient”.

CSM rămâne captiv aripii antireformiste și contribuie din plin la impresia că magistrații au o castă a lor de care nu se poate atinge nimeni și că împart justiția în funcție de interese, iar legea nu este egală pentru toți. Va veni vremea când aceste instituții găunoase vor fi reformate din temelii, pentru s-a ajuns prea departe cu bătaia de joc!