Despre mine

Despre Mine

M-am născut la Constanța în anul 1977. Sunt căsătorit și am o fetiță în vârstă de 5 ani și un
băiețel care abia a împlinit vârsta de 1 an. Tatăl meu este de profesie electrician. Mama a fost
referent în cadrul fostei ICRAL. Ambii părinții sunt acum pensionări.

Am copilărit în cartierul Tomis Nord, aproape de Parcul Tăbăcărie, situat în jurul lacului
omonim. Am urmat cursurile Școlii Generale nr. 29, o școală dotată cu o sală de sport proprie și
cu trei terenuri de sport în aer liber de care ne foloseam mai ales în afara orelor de curs. În
perioada gimnaziului am practicat baschetul la Clubul Școlar Sportiv nr. 1, obținând locul II la
Campionatul Național de Minibaschet, Târgoviște, 1988.

Tu ce-ți dorești pentru Constanța?

Deși se părea că am înclinație mai mult spre profilul umanist, m-am înscris la Liceul Teoretic Ovidius, la profilul matematică-fizică. În perioada liceului am făcut parte din Corul Vox Maris, condus de maestrul Boris Cobasnian, participând la două concursuri internaționale în Italia și Turcia.

La finalizarea liceului, fiind atras de domeniu juridic, m-am înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde am fost admis în urma unui examen destul de dur. Cei patru ani de facultate (1997 și 2001) au fost intenși. Am avut colegi excepționali și profesori eminenți.

Deși a existat tentația de a rămâne la București după terminarea facultății, dragostea față de Constanța a fost mai mare. M-am reîntors în orașul natal, unde, în urma unui examen, am fost declarat admis în barou. Din anul 2002 și până în momentul în care am fost ales deputat am practicat cu plăcere profesia de avocat, la început în cadrul unei societăți profesionale, apoi în
cadrul propriului cabinet.

În plan civic, îmi amintesc de primele manifestări din timpul facultății, respectiv de grevele studențești la care am participat activ în cadrul Ligii Studenților, pentru îmbunătățirea condițiilor din cămine și pentru mărirea burselor de studiu. Ulterior, începând cu anul 2013, latura mea pregnant ecologistă s-a manifestat prin participarea la nenumărate manifestații de protest în care am militat pentru protecția mediului înconjurător

Tot în acea perioadă, Constanța a început să fie sufocată de nenumărate proiecte imobiliare controversate. Au început să apară foarte multe blocuri, în special pe spațiile verzi, cu încălcarea legislației din materia urbanismului și a protecției mediului. În momentul în care interesele imobiliare au ajuns în cartierul în care am copilărit, am decis că este momentul să mă implic civic cu toate forțele. Constanța ajunsese de nerecunoscut: din cauza proastei administrări a decăzut foarte mult din punct de vedere economic, cultural și al calității vieții urbane.

În calitate de avocat am câștigat câteva procese cu oarecare rezonanță locală în domeniul urbanismului, împiedicând astfel unele proiecte imobiliare ilegale. În anul 2016, împreună cu un grup de avocați, economiști și ingineri, am pus bazele Asociației Verde Urban – care luptă pentru respectarea și îmbunătățirea reglementărilor urbanistice, pentru protecția mediului, împotriva abuzurilor administrației publice și pentru creșterea gradului de implicare civică a cetățenilor.

Deși nu am avut niciodată dorința de a mă înscrie în vreun partid politic, apariția mișcării USR m-a determinat să fac pasul spre politică, deoarece mă regăsesc pe deplin în setul de valori pe care acest partid nou și atipic le promovează.

După ce am fost ales în deputat din partea USR, în decembrie 2016, am avut o activitate intensă în Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități din Camera Deputaților. Din această poziție m-am opus măsurilor anti-justiție luate de PSD. Lupta din Comisia Iordache, în care s-au mutilat legile justiției și s-a încercat mutilarea Codului penal, a fost crâncenă. În final, am reușit să blocăm
modificarea Codului penal care ar fi permis tuturor corupților, inclusiv tripletei toxice Mazăre-Constantinescu-Strutinsky să scape nepedepsiți.

În mandatul de deputat 2016-2020, am fost inițiator pentru peste 110 acte legislative, majoritatea din sfera justiției sau a măsurilor de protecție a mediului. Printre acestea se numără proiecte de lege privind codurile penal, civil și fiscal, proiecte referitoare la votul electronic și la cel prin
corespondență sau proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

De asemenea, am fost implicat direct în elaborarea proiectului “Fără penali în funcții publice” și am fost unul dintre inițiatorii legii privind înființarea și organizarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, cunoscută și ca DNA-ul Pădurilor.